Turnuri de garnizoana (I)

On Friday 10 May 2013 Add Comments

Istoria se scrie si din lucruri marunte adunate laolalta, se spune, desi uneori aceste marturii seculare pot trece neobservate si nu adesea din cauza faptului ca nu sunt suficient popularizate, din pacate. O parte din istoria medievala a Ciprului este legata de ocupatia venetiana, perioada in care insula a fost intens fortificata. Din lantul de structuri defensive a facut parte si turnul medieval din Pervolia, mai cunoscut ca Turnul Rigainei. Post de avangarda construit intre 1489-1570 si localizat pe varful unui deal domol de 20 m, langa mare, la nord de capul Kiti, de aici se puteau transmite semnale catre structuri similare din Larnaca, Xylofagou sau zona Famagusta, alertand tinuturile in caz de primejdie.



Turnul are o amprenta la sol de circa 6x6 m si consta in 2 etaje pe inaltime, delimitate cel mai probabil prin pardoseli complete din lemn masiv, care s-au pierdut in negura vremii. Singurul acces in incinta se realizeaza prin partea de vest, printr-o deschizatura suficient de larga cat sa permita accesul unei persoane. Nu exista scara deci presupunem ca se folosea o scara de franghie care se scotea dupa nevoie de catre cel aflat in garnizoana. Nu exista nici o alta deschizatura, cat de mica, asa incat supravegherea se facea cel mai probabil de la etajul superior, din varful turnului. La baza, deci sub primul nivel, se presupune ca exista un rezervor de apa, ipoteza sustinuta si de forma evazata a zidurilor.

Deasupra deschiderii vestice sunt sculptate blazoane care probabil au apartinut oficialului venetian care a construit turnul, sau poate a familiei rezidente din Cipru, alaturi de Leul Sf. Marcu, in mijloc, simbolul Republicii Venetiene. Marturiile vremii sustin ca micul monument a fost aproape distrus la sf sec XVIII, dar reconstruit incepand cu 1910 si trecut pe lista monumentelor protejate, de atunci.



La final trebuie sa recunoastem ca nici unui monument nu-i sta bine fara o legenda in spate si cu atat mai mult micului turn cazut in anonimat. Iata legenda nescrisa a locului:se spune ca pe aici era un tunel subteran prin care regina insasi trecea cu careta sa de aur spre baile de la Tersefanou, impreuna cu slugile si garzile personale. Alte legende sustin ca insasi zeita Afrodita s-ar fi scaldat in apele lacurilor din preajma, mentinandu-le in mod supranatural nefiresc de limpezi.

Leave a Reply

Toate drepturile asupra continutului scris si a fotografiilor apartin autorului blogului. Powered by Blogger.

You can replace this text by going to "Layout" and then "Page Elements" section. Edit " About "