Aceasta a fost biserica apartinand manastirii cu acelasi nume, infiintata pe aceste meleaguri la sfarsitul secolului al XII-lea, perioada de inflorire in viata monahala cipriota, cand au luat fiinta si alte asezaminte similare. Manastirea s-a desfiintat in secolul al XVIII-lea, dar chiliile monahale exista si in prezent, servind drept resedinta parintelui paroh al bisericutei.
Originea numelui asezamantului nu este foarte clara. Se presupune ca provine fie de la cuvantul "arakas", care desemneaza un sortiment de.. mazare, fie de la "ierakas", in traducere, "soim".
Arhitectural, bisericuta consta dintr-o singura nava, cu o cupola in fata altarului. Constructie este simpla, dupa un plan rectangular simplu caracteristic bisericilor medievale ale epocii. Mai tarziu i s-a adaugat un acoperis suplimentar din tigla, extins in lateralele bisericutei, creand un culoar ce inconjoara lacasul de cult, sub forma unei verande cu impletitura din lemn ca perete exterior.
Despre pictura interioara sunt multe de spus. Desi nu s-au pastrat decat jumatate din fresce, cele existente sunt tulburator de vii, in ciuda varstei venerabile de aproape 800 de ani. O inscriptie deasupra intrarii nordice atesta documentar primele fresce ca fiind donate de Leon, fiul lui Afhentis, la 1192. Sunt cele mai bine pastrate fresce ale artei comneniene. Opera este atribuita unui anumit Theodoros Apsevdis, acelasi care a realizat si frescele bisericii Agios Neophytos din Pafos, la 1183. Rafinamentul detaliilor contrasteaza cu frugalitatea compozitiilor, mai ales in modul cum ilustreaza fluiditatea vesmintelor, blandetea trasaturilor personajelor, vivacitatea culorilor si caligrafia ingrijita. Picturile din absidele situate deasupra altarului par a apartine altui autor, lucru sugerat si de stilul diferit de abordare. Lucru rar pentru acea perioada, pe arcele laterale sunt infatisate portrete ale celor sapte sfinti ciprioti. Ultimele adaugiri au avut loc in secolul al XVII-lea, deasupra intrarii nordice.