Calator prin Cipru

Sunt putine locurile cu adevarat spectaculoase din Cipru, in special cele care implica existenta unor cascade, intrucat Ciprul are un climat semi-arid. De aceea, existenta unor asemenea oaze de racoare este binevenita. Insa atunci cand incerci sa deturnezi asemenea miracole naturale catre foloase personale este putin cam mult. O scriu cu amaraciune, caci acest sentiment absolut neplacut l-am avut cand am vizitat cascada botezata ca atare, loc absolut incantator, de altfel, situat intr-un peisaj mirific care nu merita o asemenea deturnare.



Sa revenim... baile lui Adonis (Adonis falls, asa cum le veti vedea pe afise) sunt situate in muntii Troodos, in apropierea localitatii Koili, la 12 km nord de Paphos. Nu am incercat sa ajung la bai urmand acest traseu, ci pe celalalt, din Coral Bay, la care s-au adaugat 3 km de drum de tara, plin de pietre, bolovanis, cu pante, fara parapeti de protectie, pe care i-am parcurs atat de precaut incat nici nu am observat ca in vale se vedea in toata splendoarea lui barajul Mavrokolympos.

Serios zdruncinata de drumul ametitor, ajung si la destinatie. Raman putin naucita de priveliste. Sa recapitulam... o statuie bronzata a lui Zeus, un cos de gunoi, afise peste afise cu Adonis falls si, desigur, TAMEIO - CASH. Aha! Deja intimidata, ma apropii de casierie.Mi se cer nu mai putin de 9 euro! Va reamintesc ca intrarea la majoritatea obiectivelor turistice gestionate de Departamentul de Antichitati costa doar 2.5 euro, spre comparatie. Platesc si intru.


Trec printr-o curte interioara cu bar pe stanga si ajung in doua incaperi amenajate ca un mic muzeu etnografic. Aici aflu ca cel care a construit acest loc este un artist local, pe numele lui Pambos Theodorou, in amintirea tatalui lui, un indragit preot local. Initial aici se afla o moara, iar muzeul expune cate ceva despre ultimul ei proprietar, care leaga cumva faptele reale de faima oarecum fabricata a locului.


Am uitat sa mentionez despre ea. Sa incepem cu "legenda", asa cum o gasim pe site-ul oficial:

"Traditia spune ca Adonis, zeul frumusetii, obisnuia sa isi adape caii in acest loc si sa vaneze in padurea Akamas. Daca e sa dam crezare mitologiei, Adonis si Afrodita au crescut multi copii aici si se presupune ca cetatenii din Paphos sunt urmasii celor doi indragostiti. Insa, Artemis, zeita vanatorii, era geloasa pe iubirea celor doi si a incercat sa gaseasca o modalitate de a-i curma viata lui Adonis. In acest scop, a aruncat o aluna din aur in ochiul de apa, incercand sa-l atraga acolo. Poseidon, zeul marilor, a vazut ce se intampla si a acoperit aluna cu o cascada, ca Adonis sa nu se inece. Artemis a schimbat atunci planul si l-a rugat pe Ares, zeul razboiului, sa pravaleasca muntele peste Adonis. Poseidon a blocat stancile si viata lui Adonis a fost din nou salvata. Dar norocul lui s-a sfarsit intr-o buna zi, pe cand era la vanatoare. Un barbat deghizat in mistret l-a ranit foarte grav. El a reusit sa se intoarca la bai, insa si- dat ultima suflare in bratele Afroditei. Aceasta nu a putut trece peste pierderea iubitului ei si a implorat ca el sa se intoarca pe pamant cate sase luni, in fiecare toamna."

Mai departe, proprietarii au speculat acest mit, incercand sa transforme locul intr-un soi de sanctuar al fertilitatii, lucru ilustrat atat de cele doua statui (una reprezentand pe Adonis si Afrodita imbratisati, cealalta e un Priap auriu, cu dotarea de rigoare bine evidentiata), cat si de placile din marmura cu indemnuri putin ciudate. Totusi, este un loc public unde au si copiii acces, dupa cum se vede clar inca de la intrare, ei avand un tarif putin mai mic (7 euro).
Ca sa sustina aceasta "convingere", vine si muzeul in ajutor, mentionand pe ultimul morar, care a trait pe la inceputul secolului 20 si care a avut nu mai putin de 20 de copii cu doua neveste (nu in acelasi timp), fertilitate datorata proprietatilor deosebite ale apei, desigur. Nu am vazut, totusi, nicio fotografie a numeroasei familii...

Trec de muzeu si ies in spate. Aflu ca sunt doua cascade, asa cum este indicat pe niste semne de lemn care cu greu se mai pot distinge. Bazinul de jos se vede, dar e ocupat de un grup de turisti tolaniti pe niste sezlonguri cam obosite, asa incat decid sa o iau in sus, catre a doua cascada. Urc cateva trepte taiate stangaci in calcar si dau peste un mic platou unde mai depistez doua statui. Una este cea aurita a lui Priap, probabil singura care trebuie vopsita mai des... A doua este a zeitei intelepciunii, Atena, inclinata putin nefiresc in fata. Soarele la apus ii incalzeste bland spatele, dandu-i un aer aparte.


Cobor cateva trepte si ajung la cascada de sus. Apa este limpede si intr-adevar peisajul este superb, daca ar fi fost lasat in starea naturala, sau cel putin daca nu mi-ar fi stricat bucuria o scara metalica ruginita abandonata in boscheti. Simt un gust amar si privind sezlongul rupt la un colt. Totusi, am platit la intrare 9 euro... chiar e atat de greu sa faci curatenie? Imi fac de lucru furand cateva fotografii, pana vad ca grupul de jos se pregateste de plecare. Ma urnesc agale catre ei. Sunt britanici. Au stat ceva timp aici. Evit sa ma asez pe vreun sezlong, pentru ca am impresia ca se va rupe definitiv cu mine. Iau loc pe o banca. Luciul apei reflecta ganditor cascada. Aproape de picioarele mele vad si o conducta. O urmaresc cu privirea. Mai bine nu o faceam... dau peste un morman de sezlonguri claie peste gramada si oftez din nou. Atata lipsa de consideratie din partea proprietarilor nu mi-a fost dat sa vad nicaieri.




In cele din urma, revin in muzeu. Cercetez pozele de familie, raft cu raft, rama cu rama. Actorului nostru ii placea sa-si adune prietenii aici si chiar sa faca repetitii si sa dea mici spectacole in amfiteatrul pe care si l-a construit la cateva sute de metri distanta. Printre obiectele personale, ceva ma face sa zambesc larg (are si autograf):



In incheiere, as dori sa subliniez un aspect pus in discutie de un localnic - daca o atractie turistica nu are indicator clasic, pe fond grena, inseamna ca nu este oficiala!

Renastem din experiente, daca mai avem sansa, caci experienta ne maturizeaza, ne creste ca oameni, ca suflete, ca entitati. Uneori insa viata nu ne mai rezerva acest lucru si atunci timpul se comprima in bucurie si suferinta, in iubire si resemnare. Filmul in discutie este o parabola, dar si o marturie vie a vietii de expat. Filmul merita vizionat, ca fiind o oglinda a comunitatii romanesti din Cipru, desi nu as putea spune ca o reflecta fidel. Este un posibil crampei de existenta.



Parintele Ciprian Mega, cel carea ctitorit micul asezamant bisericesc de la Episcopio, a daruit aceasta modesta bijuterie cinematografica, in calitate de regizor, cu mijloace putine, insa cu rezultate placut suprinzatoare. Am recunoscut cu placere locuri prin care pasesc adesea, am recunoscut oameni pe care am avut placerea sa ii intalnesc, recunosc, ma resimt cumva in acest film, in strigatul acelei femei nevoita a se descurca singura printre straini asa cum poate. Si ma simt norocoasa si luptatoare. Si eu, si celelalte zeci de mii de romani care vietuim aici, muncind cinstit pentru familiile noastre, insa nu intotdeauna feriti de necazuri. Suntem niste invingatori in suflete!

Puteti viziona filmul pornind player-ul de mai jos:

De vreo trei ani, printr-o inițiativă a unui grup inimos, La Blouse Romaine, în ziua de Sânziene (24 iunie) se sărbătorește Ziua Internațională a Iei Românești, cu un scop nobil de a o promova și de a proteja acest patrimoniu național de tendința de a deveni un produs de larg consum, inclusiv pe piața internațională, depreciat de adevăratele valori spirituale specifice poporului nostru.
Alianța Românilor din Cipru, totuși, organizează propria lor sărbătoare, din motive similare. Ediția din acest an a fost programată cu o alta ocazie, însă, care coincide cu Ziua Românilor de Pretutindeni, 28 mai, într-o sâmbătă călduroasă de primăvară târzie. M-a bucurat numărul mare de participanți, atât din comunitatea românească, dar mai ales invitați ciprioți, care au avut astfel ocazia de intra ceva mai mult în contact cu bogatele noastre tradiții.
Evenimentul a început cu o prezentare din partea Muzeului Etnografic al Bucovinei, prin doamna Violeta Enea, secondată de doamna Magda Gradinariu, reprezentant al organizației non-guvernamentale "iaBucovina". Tema prelegerii prezentate a fost "Artă și simbolism în motivele cusute pe ia românească".

• Simbolul solar

Un motiv des brodat pe iile românești este motivul solar, evidențiat fie sub forma soarelui sau a florii-soarelui, cât și stilizat, sub forma unui cerc. Este un simbol ancestral, care vorbește despre divinitate, despre căldura soarelui, dătătoare de viață și generatoare de belșug, dar și despre ciclul vieții.

• Simboluri florale sau vegetale

- Copacul sau ramurile sale, stilizate, simbolizează trăinicia, înțelepciunea, reînvierea sau viața.
- Frunza de viță de vie și ciorchinii de struguri, brodați cu fir verde, mov sau albastru, vorbesc despre îndeletnicirea oamenilor din zonă (sate situate în preajma podgoriilor, în care activitatea principală era legată de negoțul cu vinuri), dar și despre belșug și abundență.
- Frunzele verzi sau florile colorate sunt simbol al prosperității si al prospețimii și sunt purtate cu drag atât de fetele din sat, cât și de femeile mature, mame sau bunici.
- Trifoiul cu patru foi este un model rar, ce simbolizează și atrage norocul în viață, iar trandafirul, laleaua, floarea de crin sau de cireș se numără printre motivele florale preferate de cusătorese.
- Bluzele tradiționale românești culese din regiunile muntoase au adesea brodate elemente naturale specifice acestei zone, cum ar fi conurile și acele de brad, în timp ce pe iile purtate în zone de câmpie observăm elemente de tip agrar, legate de recoltă (spicul de grâu, porumbul).

• Simboluri stilizate sau geometrizate

Motivele geometrizate sau stilizate îmbogățesc și ele iile tradiționale românești, cum ar fi romburile, pătratele sau cercurile.
Liniile drepte simbolizează calea dreaptă în viață, ascensiunea socială și mărirea. Cercurile vorbesc despre ciclicitatea vieții sau despre divinitate.
Alte simboluri des regăsite sunt așa numitele „cârligele” – care atrag bunăstarea și o „prind” în loc, „melcișorii” – spirale stilizate, un model foarte vechi, cu mare încărcătură spirituală, cruciulițele – simbol legat de spiritualitate și evoluție, „ochișorii” – model ovoidal, de forma ochiului, sau modelul „sfoară” – care simbolizează firul vieții.


Revenind la program, a urmat un minunat cor de copii al Scolii Romanesti din Nicosia, sub indrumarea doamnei profesoare Anca Pericleous. Perfect coordonati, insufletiti de pasiunea si de placerea de a canta, micutii de scoala primara au oferit un spectacol care au starnit ropote entuziaste de aplauze din partea audientei.


Finalul a fost asigurat de o trupa tanara de dansuri traditionale romanesti, cu origini din Paralimni, cu nume sugestiv pentru componenta ei, formata exclusiv din tinere animate de dragostea fata de traditie: "Floricica".

 Evenimentul s-a incheiat cu un mic cocktail, cu poale-n brau, cu voie buna si cu promisiuni de revedere.

Mi s-a reproșat că nu am curajul să scriu despre evenimentele din 1974. Așa este, nu am acest curaj, pentru că este un subiect foarte sensibil pentru populația locală situată în ambele părți ale graniței, sau cum se numește ea, Linia Verde. Am avut ocazia să discut despre acest subiect dureros atât cu persoane din sud, cât și din nord, însă nu este deocamdată momentul să extrag concluzii. Eu mă bazez mult pe emoții, de aceea subiectul de astăzi se va axa pe impactul asupra populației resimțit atunci si readus la lumină acum. Vor fi și succinte date istorice, asupra cărora voi reveni în postări ulterioare.

Materialul de astăzi se bazează pe niște fluturași publicați in 1974, la scurt timp de la invazie. Concluziile finale se pot trage numai după publicarea mărturiilor de ambele părți. Astăzi, lăsăm jumătatea grecească să vorbească.

Moartea și vastele distrugeri au fost consecințele invaziei turcești asupra Ciprului. Insula prosperă din Mediterana orientală și populația de 650,000 de locuitori (82% greci, 18% turci) au fost răvășite de armata disproporționat de mare a Turciei (36 milioane de locuitori) și surâsul de fericire a dispărut de pe toate chipurile și din toate colțurile insulei.

 Câteva fapte istorice descrise întocmai în foaia ”Le drame de Chipre”, Nicosie, Septembre 1974 (traducere din limba franceză):

• Începând cu 20 iulie 1974, Turcia dă startul crimelor monstruoase asupra ciprioților greci, adică 82% din populația insulei. O națiune de 36 de milioane de locuitori, cu un echipament modern si devastator, într-un acces de furie nebună, a declanșat distrugerea unui stat vecin și inofensiv.
• În urmă cu 15 ani, pe 16 august 1960, când a luat naștere Republica independentă a Ciprului, Grecia, Turcia și Marea Britanie au garantat printr-un tratat independența, integritatea teritorială și Constituția tinerei republici.
• În ciuda acestui lucru, Turcia, invocând Tratatul din 1960, a invadat Ciprul fără somație, pe 20 iulie 1974, în timp ce negocierile între puterile garante erau în curs de desfășurare.
• În ciuda rezoluțiilor Consiliului de Securitate și a acordurilor succesive de încetare a focului, Turcia și-a continuat planurile de invazie până la 19 august 1974 și a ocupat aproape 40% din teritoriul Ciprului.
• Puterile internaționale cunoșteau de ceva timp ”Planul Attila” al Turciei. Acest plan prevedea în realitate ocuparea unei părți importante din teritoriile Republicii Cipru sub pretextul de a asigura securitatea ciprioților turci.
• Prin urmare, cum este posibil ca un stat care a semnat un angajament internațional care să garanteze independența altui stat poate transforma acest angajament într-o invazie agresivă și imperialistă? Numai domnul M. Etchevit, primul ministru turc, care pare că aspiră să devină noul Hitler, poate răspunde la această întrebare.

Si acum, faptele...

După cum au prevăzut cei care au reușit să înțeleagă politica turcească de expansiune teritorială în Cipru, forțele invazioniste nu s-au mulțumit să ocupe orașul și districtul Kyrenia (20-24 iulie 1974). Așadar, în ciuda rezoluțiilor succesive ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și în ciuda Declarației de la Geneva cu privire la o încetare imediată a focului, turcii au recurs la o a doua încălcare a Convenției de la Geneva, declanșând o nouă invazie, în zorii zilei de 14 august 1974. În timpul celor trei zile (14-16 august) de încălcări repetate ale acordului de încetare a focului, turcii au reușit să ocupe orașul și districtul Famagusta, câmpiile fertile ale Mesaoriei și tot districtul Morfou din nord-estul Ciprului.

Ne imaginăm cu ușurință ce a urmat: devastări, incendieri intenționate, omucideri, violuri, distrugeri ale instituțiilor publice, turistice și industriale și refugierea a mai mult de 180,000 de ciprioți greci.

După cum se observă și pe hartă, să punctăm mai clar teritoriile ocupate de turci:

• Toată regiunea de nord a Ciprului, aproximativ 40%, mai precis 80% din potențialul total de producție al insulei și 65% din suprafața agricolă.
• Cele două principale zone turistice, Kyrenia și Famagusta.
• Cele două zone de câmpie principale, Mesaoria și Morfou.
• Două surse importante de apă, Kythrea și Lapithos, însumând 60% din apa destinată irigațiilor. 
• Cea mai importantă mină din Cipru, la Mavrovouni: 60% din totalul resurselor miniere.
• Carierele de la Pentadactylos: 100% din carierele cipriote.
• Portul și uzinele arondate Famagustei, adică 60% din producția industrială totală.
• Portul minier de la Xeros.

 M-am gândit mult dacă să public aici mărturii ale victimelor de atunci, în special femei. Nu o voi face, deși dețin câteva zeci de declarații. Așadar, mă voi opri aici. Nu doresc să trezesc resentimente. Vremurile au fost si vor rămâne tulburi și sunt multe lucruri care nu se vor ierta niciodată. Eu sper ca părțile implicate să găsească înțelepciunea către conciliere.

A scrie despre Famagusta este o provocare pe care deocamdata nu mi-am asumat-o. Este un loc atat de fascinant si de incarcat de istorie, incat ar trebui mult timp pentru a putea reda cu adevarat splendoarea si semnificatia istorica a fiecarui loc in parte. Ma voi folosi asadar de un mic ajutor. Prin cautarile mele, am descoperit un valoros articol publicat in editia ilustrata a London News in data de 8 februarie 1936. Prefer sa il las pe Douglas Hamilton sa faca introducerea asupra a ceea ce reprezinta cetatea Famagusta, pentru ca la momentul scrierii articolului orasul nu era invadat de sutele de constructii aparute astazi printre ruine si stilul abordat este unul care te determina sa te intorci in timp, daca nu la vremurile de glorie din timpul lusignienilor, cel putin in cele patriarhale ale anilor '30.
Nu imi asum decat efortul de a incerca sa fac o traducere cat mai fidela a textului original, respectand stilul exprimarii si modificand nesemnificativ textul. Toate ilustratiile sunt din articolul original.
 
Famagusta medievala, orasul port al lui Othello, de Douglas Hamilton

Comitetul pentru Cipru a fost infiintat in decembrie 1933, sub patronajul Lordului Mersey, pentru a sprijini Biroul Colonial si guvernul cipriot in conservarea, intretinerea, descoperirea si cercetarea vestigiilor de pe insula si pentru a aduna fonduri pentru acest scop. Comitetul a emis de curand primul sau raport, descriind activitatea desfasurata pana in prezent si repetand apelul lansat la inaugurare. Contributiile sunt primite la Banca Lloyd, la Banca Otomana si la Banca Ionica, cu mentiunea "Fondul Monumentelor din Cipru". Apelam pe aceasta cale la cititori, asa cum am facut-o si inainte; din nou le atragem atentia - cu ajutorul articolului extrem de interesant al domnului Hamilton si al fotografiilor de pe aceasta pagina si de pe cele doua precedente - asupra bogatiei arheologice extraordinare a Ciprului si asupra urgentei cu care un numar atat de mare de monumente istorice au nevoie de lucrari de conservare. Comitetul a realizat deja multe, dar mult mai multe au ramas de facut. Sa adaugam ca o expozitie speciala cu excelentele fotografii ale domnului C. J. P. Cave a fost recent deschisa publicului la muzeul Victoria si Albert. Aceste fotografii prezinta sarcinile pe care Comitetul pentru Cipru si le-a asumat si urmeaza sa si le asume.

Asadar, iata stravechea Famagusta, martora in "Othello"! O nava comerciala ocoleste un recif si intra in noul port de jumatate de milion, amenajat intr-o laguna cu un luciu argintiu. Poarta spre mare, cu bastionul de paza, e inchisa. Patrunzi in orasul medieval printr-o deschidere boltita in zidurile cetatii. Vechea Famagusta are putin de-a face cu grecii de astazi sau cu Ciprul turcesc. Este un oras de intrusi. Peste tot se inalta ruinele bogat ornamentate are bisericilor gotice, gata sa se prabuseasca. Deasupra lor inca se mai inalta turnurile decapitate ale uni splendide catedrale latine. Contraforturi impresionante arunca umbre lungi pe ziduri, deasupra carora un minaret musulman se agata timid. O fortificatie normanda cu un aer impunator sta sfidator in dreapta. In intregul oras se simt ecouri ale unei splendori trecute. Dar cine se inchina in aceste biserici acum atat de trist abandonate? Cine erau stapanii din castelul de la tarmul marii?

In timpul unei cruciade, Richard Inima de Leu a cucerit Ciprul in 1191 ca raspuns la o insulta adusa frumoasei Berengaria, cu care s-a si casatorit pe insula. El a vandut-o ulterior cavalerilor templieri, care au revandut-o lui Guy de Lusignan in 1192, conte de Poitou si rege al Ierusalimului, recent pierdut in mainile sarazinilor. Asadar, aceasta dinastie medievala franceza s-a instalat in Cipru, pe care avea sa o conduca timp de trei sute de ani. Sub aceasta, cavaleria din Vest s-a adaptat la Est, si, ca un cameleon, si-a schimbat culorile. Pe masura ce sarazinii invadau Siria si Palestina, europenii se adunau in Cipru. Conti si baroni de origini franceze si cativa englezi au primit fiefuri pe toata insula. Blazoane europene decorau intrarile splendidelor palate; nume precum Neville si Grey inca se disting pe pietrele funerare. Acesti nobili duceau o viata luxoasa la umbra arcadelor din gradinile inmiresmate. Invesmantati in matasuri si impodobiti cu bijuterii orientale, se hraneau cu delicatesuri si se plimbau pe covoare groase. Corupti de aceasta viata de huzur, unii combinau "aroganta franceza, exuberanta greceasca si efeminarea orientala!".

Catherine Cornaro, al carei portret a fost imortalizat de Titian, a fost alungata din Cipru de catre venetieni in 1489. Sub acestia, insula a inceput sa decada si a cazut intr-un final in mainile turcilor. Din 1571, lacomia succesiva a pasalacurilor turcesti au completat tabloul dezolarii. Secol dupa secol splendidele ruine gotice au fost martore la viata mizera si la colibele zdrenturoase ale garnizoanei otomane. Strajerii supravegheau portile fortaretei, care se inchideau pe timpul noptii.

Cladirile stravechi te cheama. Trecand pe sub un leu venetian in basorelief, intri intr-o mica fortareata, traversand un coridor intunecos care se deschide intr-o curte rectangulara. In unul din turnurile lui a locuit Christoforo Moro, cel care a inspirat personajul Othello. Iago pandeste in umbrele lui si isi ciocneste cupa cu a lui Cassio in pantecul boltit al salii de ospete. De pe zidurile cu privelisti catre golf si catre munti, scrisori de curtoazie ar fi fost trimise s-o intampine pe Desdemona. Pe ce baza ambigua si-a construit Shakespeare intriga! Un comandant venetian, insotit de tanara lui sotie, ar fi venit in Cipru sa preia comanda trupelor inregimentate aici. Ea s-a stins de malarie. Familia ei nu a fost multumita de povestea comandantului cu privire la moartea tinerei. Poate ca era o alta domnita la mijloc! Pe baza acestei povesti Shakespeare a croit o intreaga drama de gelozie orientala, loialitate greu incercata, crima, remuscari si suicid!

Mergand de-a lungul zidurilor cucerite de vegetatie si brazdate de mici fante pentru artilerie, ajungi la bastionul Martinengo, la raspantia zidurilor de nord si de vest. Deasupra acestuia se inalta o platforma pentru arme de foc. Dedesubt se casca haurile uscate ale unui sant imens taiat in piatra. Pana in zare, turme de oi umbla alene printre campuri impestritate de florile asfodelului. O pata mai deschisa este un platou stancos. O pata inchisa - o livada parfumata de portocali.Umbre purpurii ale norilor aluneca peste creste argintii de munti si se unesc in indefinit cu albastrul marii. Pisc dupa pisc, muntii se pierd in zare, contopindu-se cu marea. Si cat de disonant este valatucul de fum scos de vaporul cu aburi, rasarit in spatele zidului!


Cateva trepte ne conduc in pantecele bastionului. Timpul abia si-a lasat amprentele asupra zidariei cazematelor spatioase. Alte scari, flancate de fante, coboara spre santul fortificatiei. Cosuri subtiri de fum strapung acoperisul. Un tunel in panta duce in oras. Si acum ne intoarcem la cruciade. Printre palcuri de palmieri si casute modeste, se rasfira o intreaga multime de biserici gotice. Gargui fantastici si animale sculptate privesc de sus, de pe acoperisuri si de pe ziduri. Patrunzi intr-o biserica aproape intreaga. Altarul e animat de fresce sterse si incerci sa te intelegi semnificatia. Mai vezi una, si inca una. Auriu, albastru, verde si roscat sunt culorile care au supravietuit cel mai bine. Cateodata subiectul este clar - o scena din Patimile lui Iisus, Sfantul Gheorghe strabungand balaurul. Intr-o bisericuta cu dom, un halou auriu imens straluceste peste capul si aripile unui arhanghel impunator. Cotropitorii turci si ghiulele au distrus capetele multor figurine. Magari si bivoli au fost mult timp adapostiti in biserici, de unde isi scoteau capetele prin ferestrele treflate.





















In spatele unui copac batran, catedrala Sfantului Nicolae domina piata. Bolte tipic gotice inconjoara intrarile. Intreaga fatada este o bogatie de sculpturi minutios lucrate. Ferestrele treflate erau candva bogat ornamentate cu vitralii. Fatada principala, cea dinspre vest, cu cele doua turnuri mutilate, iti aminteste de catedrala din Rheims. Intri, si coloanele se inalta maiestuos precum trunchiurile unei paduri seculare. O spoiala alba a acoperit demult frescele ce decorau peretii. Remarci mormantul unui episcop franciscan, care se spune ca ar fi murit in timp ce se imbaia. Dar nu e nici urma de orga. In loc, se inalta o ciudata adaugire, care se termina in numele lui Allah.

Dar este timpul sa parasim Famagusta cea medievala. O strada lunga bordata de dughene boltite duce spre iesire. Insa daca vrei sa vezi cum este ea acum, nu trebuie decat sa traversezi in Ciprul de nord prin punctul de frontiera Black Night (Strovilia) si sa iti rezervi o zi intreaga pentru a putea studia fara graba fiecare colt in parte al acestei cetati. Te va surprinde si iti va ramane in minte mult timp dupa ce ai plecat de acolo. Destinatia ta va fi Gazimagusa (denumirea turceasca a Famagustei).

Pentru iubitorii de natura, imprejurimile capitalei, Nicosia, nu ofera prea multe locuri unde sa te poti bucura de beneficiile unui peisaj incantator, in special in lungul sezon cald, cand totul este scorojit de soare. Exista totusi o exceptie, chiar foarte accesibila, fiind situata in marginea orasului si in apropiere de autostrada, de nodul comercial Shakolas si de Spitalul General Nicosia. Vorbim aici de o intindere de nu mai putin de 840 de hectare de padure, in mare parte spontana, o oaza de oxigen in marginea orasului, de liniste, loc placut de relaxare, plimbari sau activitati sportive.




In Cipru sunt declarate un numar de zece parcuri forestiere, insumand un total de aproximativ 15600 hectare de zone impadurite protejate prin lege. Cele mai intinse ca suprafata se afla in mod evident in zona montana, si vorbim aici despre Parcul National Troodos (circa 9100 hectare) si de Machairas (4500 hectare). Athalassa se situeaza pe un suprinzator loc trei ca suprafata, fiind cea mai intinsa zona protejata din campie.  Un colt de natura disponibil tot timpul anului, dar cu totul special primavara, Athalassa ofera doua zone de picnic, numeroase trasee pentru ciclism, jogging sau simpla plimbare, un loc de observatie a pasarilor salbatice la barajul Athalassa, facilitati pentru practicarea sporturilor de echipa.


Un moment special al zilei este contemplarea apusului pe malul lacului antropic Athalassa, unde natura isi urmeaza totusi cursul. Vegetatie lacustra specifica, stuf, eucalipti cu varste memorabile si specii de pasari migratoare pot incanta ochiul si mintea privitorului.



Parcul nu a aratat dintotdeauna asa. Initial un loc salbatic si cu o vegetatie forestiera mult redusa in suprafata, sansa transformarii acestui loc, singurul plaman verde al capitalei, s-a ivit in 1962, cand a intrat sub administrarea Departamentului Forestier. De atunci s-au plantat arii intinse de copaci, s-au creat doua lacuri artificiale, insa locul nu a fost suficient supravegheat, astfel incat degradarea si furturile si-au spus cuvantul, in contextul vremurilor tulburi de atunci. Pana in anii recenti, padurea Athalassa nu era accesibila familiilor obisnuite, fiind un loc de adapost pentru infractionalitatea legata de narcotice sau de natura sexuala.

Parcul a fost redat cetatenilor in urma cu cativa ani, cand s-au realizat toate amenajarile peisagistice necesare, dar care nu stirbesc cu nimic din frumusetea salbatica originala a naturii. Acum, mii de locuitori din imprejurimi vin zilnic aici pentru a se bucura de aer curat, practicand un sport sau doar pentru a contempla natura si a se detasa de cotidian.

Cateva specii din flora spontana, surprinse in perioada de inflorire (inceputul lunii martie).



Parcul forestier Athalassa este situat intre municipalitatile Strovolos, Aglantzia, Latsia si Geri, iar accesul se realizeaza pe langa Spitalul General Nicosia, pe un drum asfaltat. La capatul lui gasiti o parcare amenajata de dimensiuni generoase, de unde pornesc carari si trasee pentru ciclism catre diverse colturi ale parcului.
De mentionat ca langa campusul universitar din Aglantzia exista un parc de dimensiuni mai mici, Agios Giorgios, sau Parcul Municipal Aglantzia, mult mai bine amenajat, in care se gaseste si un Centru de Informare Turistica unde va puteti documenta mult mai bine asupra florei si faunei endemice. Voi reveni cu amanunte.

Manastirea "Maica Domnului din Kykkos" este cea mai cunoscuta si cea mai prospera manastire din Ciprul zilelor noastre. Este de asemenea de o importanta istorica deosebita, dar si nationala si sociala. Ea este localizata la o altitudine de aproximativ 1200 metri, la circa un kilometru de muntele Kykkos, un pisc de 1318 m din versantii de vest a muntilor Troodos. Acest varf de munte se mai numeste si Throni sau Throni a Panagiei.
Sfanta manastire a Panagiei din Kykkos a fost fondata la sfarsitul secolului al XI-lea de catre imparatul bizantin Alexios I Comnenul, de atunci adapostind icoana Maicii Domnului pictata de Apostolul Luca.

Manastirea este cunoscuta dupa numele scurt de Kykkos, sau a Maicii Domnului din Kykkos. Originea numelui, care pare a data din epoca bizantina, nu este cunoscuta. Un punct de vedere ar fi ca deriva din denumirea stejarului kermes (Quercus coccifera), denumit local kokkos. Efraim Atenianul, Patriarhul Ierusalimului, pare sa sustina aceasta afirmatie. In lucrarea sa intitulata “Descrierea venerabilei manastiri regale a Kykkosului 1751” face referire la muntele Kokkos, redenumit ulterior Kykkos. O alta versiune a explicarii provenientei numelui manastirii este aceea care il pune in legatura cu sunetele scoase de a anumita pasare din regiune; aceasta este bine cunoscuta printre localnici datorita sunetelor ei specifice: "kik-ko, kik-ko".

Denumirea completa a manastirii este “Sfanta Manastire Imperiala si Stavropighie a Maicii Domnului de Kykkos”. Este imperiala, intrucat a fost infiintata si finantata prin ordinul imparatului bizantin Alexios Comnenul. Este stravropighie, intrucat la temelie a fost plasata o cruce. O manastire este considerata stavropighie sau patriarhala atunci cand se afla sub directa ascultare a Patriarhului Ecumenic si nu se subordoneaza mitropolitului sau episcopului local. Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, cand o manastire este fundata sub jurisdictia Patriarhiei, acesta are dreptul de a trimite o cruce care este amplasata la piatra de temelie a bisericii centrale, ceea ce plaseaza manastirea sub autoritatea ei directa.

Legenda

Conform traditiilor pastrate cu privire la infiintarea manastirii, un ascet virtuos numit Isaia salasluia intr-o pestera din muntele Kykkos. Intr-o zi Manuel Boutoumites, guvernatorul bizantin al insulei, in timp ce isi petrecea vara intr-un sat de pe valea Marathasei, participa la o vanatoare si se pierde in padure. Aici se intalneste cu pustnicul si il intreaba pe unde sa se intoarca. Isaia insa, indiferent la lucrurile lumesti, acesta nu ii raspunde. Atitudinea lui l-a maniat pe Boutoumites, care recurge la abuz verbal si chiar fizic.